Dacă vreau să fiu singur, mă opresc, scot creta neagră din buzunar şi trag un cerc în jurul meu.
În interiorul cercului sunt la adăpost....Când sunt în cerc, nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să-mi vorbească. Nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să intre în cercul meu, să mă atingă sau să mă privească prea insistent. Când sunt în interiorul cercului nu mai aud nici zgomotele străzii, nici valurile mării şi nici ţipetele păsărilor. În interiorul cercului pot să stau nemişcat oricât vreau eu. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu nu mă mai interesează.Cercul mă izolează perfect de lumea exterioară şi de mine însumi. Este spaţiul fericirii totale, al calmului desăvârşit.....
Când eşti în interiorul cercului nu simţi nici frica, nici foamea şi nici durerea. Chiar şi timpul se opreşte. Te scufunzi pur şi simplu în abstracţie ca într-un vis protector. Devii centrul cercului.
E adevărat că două fiinţe umane nu pot intra niciodată împreună înlăuntrul aceluiaşi cerc. Sunt unii care au încercat, dar degeaba. Un cerc pentru doi, aşa ceva nu există şi e sigur că nu va exista vreodată.
Se spune că toate cecurile ascund, totuşi, o capcană. Se spune că uneori omul intră în cerc şi că nu mai poate ieşi.Se mai spune ca majoritatea cercurilor nici nu mai ascultă de oameni. S-ar părea că sunt nenumăraţi acei care, odată intraţi în cerc, descoperă că nu mai pot să-şi deschidă cuşca în care au intrat.Şi că nu vor mai ieşi, de fapt, niciodată!!!
